Înainte de votul la moțiunea anti-Ponta, Liviu Dragnea îi transmite următorul mesaj premierului: care e decizia PSD

Înainte de votul la moțiunea anti-Ponta, Liviu Dragnea îi transmite următorul mesaj premierului: care e decizia PSD
Publicat: 29/09/2015, 10:32

„Am discutat în grup care este procedura, suntem prezenți, dar nu votăm și explicația este foarte simplă: cei care au făcut acest demers privind moțiunea de cenzură trebuie să-și aducă oamenii să voteze”, a spus Dragnea.

„Nu cred că așteaptă să aducem noi oameni să voteze moțiunea și să aducem oameni de la PSD afară ca să aibă și ei cât de cât prezență la miting”, a adăugat el.

Camera Deputaților și Senatul se reunesc, marți, pentru a dezbate a patra moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. În paralel, liberalii au organizat și un miting în Parcul Izvor.

Moțiunea de cenzură a PNL- „Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta” este semnată de 180 de parlamentari ai opoziției, însă, pentru adoptarea ei și, implicit, pentru demiterea Guvernului este nevoie de voturile a jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor, adică 276 voturi. Chiar dacă toți parlamentarii liberali sunt prezenți și votează, ar mai fi nevoie de alte 100 de voturi. Doar UDMR și PMP au anunțat că susțin demersul PNL, însă voturile lor sunt insuficiente.

Astfel, cei care vor susține moțiunea de cenzură sunt 176 de parlamentari liberali, 25 parlamentari UDMR și câțiva de la grupul democrat popular și neafiliați, în total fiind puțin peste 200.

Pe de altă parte, actuala coaliție guvernamentală este solidară cu premierul Victor Ponta, UNPR afirmând că rămâne alături de acesta. Concret, Cabinetul Ponta este susținut de 197 parlamentari ai PSD, 63 ai UNPR, 37 ai ALDE, la care se adaugă cei 17 deputați de la minoritățile naționale altele decât cea maghiară care, de regulă, votează cu Guverrnul, deci, în total, peste 300 de parlamentari.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
Raisa Maria, fetiţa de 2 ani şi 5 luni dispărută la Breasta, în Dolj, este...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Lege pentru românii care au casă la curte. Este interzis lângă gardul vecinului
Viața la bloc. Ce poți face când asociația încalcă legea
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Da...
×